11/08/2023

Program și regulament de acces Fanfara Ciocărlia București

Ne mai despart doar câteva ore de spectacolul Fanfarei Ciocărlia de la București!

Ne vedem diseară, la Arenele Romane (cort încălzit), porțile se deschid începând cu ora 19:00.

🙏Te rugăm să nu vii cu umbrela ☂️

👉 accesul în incinta Arenelor Romane se va face începând de la ora deschiderii porților, respectiv, începând de la ora 19:00; îți recomandăm să vii din timp la eveniment, însă nu înainte de ora deschiderii oficiale a porților de acces, menționată mai sus; astfel, se va evita aglomerarea zonelor de acces, iar timpul de așteptare va fi redus;

👉 accesul se va face exclusiv pe poarta din parc;

👉 un singur bilet permite accesul pentru o singură persoană, o singură dată; dacă dorești să părăsești evenimentul și să revii, te informăm că biletul nu va putea fi scanat a două oară;

👉 în caz de ploaie: evenimentul va avea loc în cort acoperit și încălzit; în caz de ploaie, te rugăm să nu vii cu umbrela, întrucât, pentru siguranța publicului, accesul cu umbrele în zona evenimentului nu este permis;

👉 acces minori: orice participant la eveniment, indiferent de vârstă, poate accesa evenimentul doar în baza unui bilet valid, propriu; minorii cu vârsta sub 16 ani pot accesa evenimentul doar însoțiți de un adult, posesor si el de bilet propriu; organizatorii nu recomandă participarea copiilor foarte mici la concerte, din pricina sunetului și luminilor puternice, iar în cazul participării, se recomandă purtarea căștilor de protecție;

👉 achiziționarea băuturilor: în incinta Arenelor Romane, spectatorii vor avea la dispoziție băuturi răcoritoare, apă, bere, long drinks de la bar. La acest eveniment nu vor fi comercializate produse alimentare; pentru eficientizarea accesului la bar, băuturile vor fi comercializate în baza unui card Payvent, ce va putea fi procurat cu card sau numerar de la punctele de top up special amenajate în locație și semnalizate ca atare; pentru procurarea cardului Payvent se va percepe o garanție de 5 lei, ce va fi returnată ulterior, împreună cu fondurile neutilizate, la aceleași puncte de top up, în momentul returnării cardului; aceste puncte vor fi deschise pe tot parcursul evenimentului și încă 15 minute după terminarea spectacolului.

În zona evenimentului NU VA FI PERMIS accesul cu:

  • băuturi achiziționate din afara perimetrului locației;
  • sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve;
  • artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere;
  • materiale periculoase sau interzise, explozivi, droguri;
  • obiecte ascuțite, grele, confecționate din sticlă, metal sau orice alte obiecte care ar putea fi periculoase pentru alți participanți;
  • scaune;
  • arme, lanțuri, precum și încălțăminte, îmbrăcăminte sau bagaje care prezintă elemente dure, ce ar putea pune în pericol sănătatea participanților în cazul în care, din accident, ar veni în contact cu ele;
  • umbrele;
  • animale;
  • rucsacuri și bagaje voluminoase;
  • scaune pliante;
  • selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.

În zona evenimentului VA FI PERMIS accesul cu:

  • aparate de fotografiat compacte;
  • brichete;
  • medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de rețetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm.

Alte informații generale:

Înregistrarea de orice fel a showului (exceptând acreditarile oferite de organizator în acest scop) este strict interzisă. Organizatorul evenimentului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deținut de participanții la eveniment.

În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop, care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.

Tichetul de acces nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus și este valabil pentru o singură intrare, pentru o singură persoană.

Tichetul de acces nu poate fi vândut sau reprodus, reproducerea tichetelor de acces fiind ilegală.

Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la eveniment în scop promoțional. Prin participarea la eveniment, participanții la eveniment cedează toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul concertului.

 

Programul evenimentului poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo și numărul publicului participant.

Cumpărătorul biletului, prin achiziționarea biletului respectiv, este de acord cu termenii și condițiile impuse de organizator și se obligă să se supună măsurilor impuse de legislația locală în vigoare de la momentul desfășurării evenimentului, precum și regulamentului de acces comunicat de organizator la momentul punerii în vânzare a biletelor, înainte de eveniment, în timpul desfășurării evenimentului și în perimetrul locației unde are loc evenimentul.